Română      English      Русский
Prima pagină  »  Anunțuri  »  Concursuri și achiziții
Concursuri și achiziții
Fundația Est-Europeană solicită oferte comerciale pentru achiziționare de combustibil
Publicat: 06.12.2021   

Cadrul general
Fundația Est-Europeană este o organizație neguvernamentală, non-profit, constituită la nivel național în conformitate cu legislația Republicii Moldova (înregistrată de Ministerul Justiției al Republicii Moldova la data de 03 noiembrie 2009).

Scopul
Scopul acestei solicitări de oferte comerciale este de a identifica, iar ulterior de a contracta o companie pentru achiziționare de combustibil pentru necesități curente pe parcursul anului 2022.

Sarcina tehnică
Modelul autoturismului:    Suzuki S-Cross, Volkswagen Passat
Tipul combustibilului    Benzină

Consum mediu lunar în litri:  250 l

Criterii de selecție a companiei:
1) Experiența companiei candidate (prezența pe piață, clienți fideli/referințe);
2) Rețea bine dezvoltată de stații de alimentare cu acoperire teritorială largă;
3) Opțiune de alimentare: card de combustibil;
4) Mărimea % de reducere de la prețul de panou al tipului de combustibil solicitat;

Dosarul de aplicare trebuie să conțină următoarea informație şi documente:
1) Scurtă descriere a companiei aplicante;
2) Oferta financiară pentru combustibil (tarife indicate separat cu TVA și fără TVA) - benzină de tip 95 cu indicarea reducerii oferite de furnizor;
3) Harta detailată rețelei de stații de alimentare pe Moldova și Chișinău separat;

Important! Fundația Est-Europeană este instituție implementatoare de proiecte tehnice, livrările în cadrul cărora, sunt scutite de TVA, în conformitate cu HG nr. 246 din 08 aprilie 2010 ”cu privire la modul de aplicare a facilităților fiscale și vamale aferente realizării proiectelor de asistență tehnică și investițională în derulare, care cad sub incidența tratatelor internaționale la care Republica Moldova este parte”. 

Notă: La elaborarea ofertei financiare compania va ține cont de aplicarea reducerii la prețul pentru combustibil, scutit de TVA.

Termenul limită de depunere a ofertelor comerciale este: 19 decembrie 2021, inclusiv.

Oferta comercială cu mențiunea – Ofertă Combustibil - se va expedia prin poșta electronică concurs@eef.md sau se va depune personal la sediul Fundației: str. 31 august 1989, nr. 98, etaj 3, Chișinău

Pentru întrebări: Oxana Zanoga, analist financiar, pe adresa e-mail: oxana.zanoga@eef.md sau la numărul de telefon: 022 23 53 43, ext. 122.

Despre Fundația Est-Europeană
Fundația Est-Europeană sprijină consolidarea democrației şi contribuie la dezvoltarea durabilă a societății moldovenești prin intermediul programelor educaționale, asistenței tehnice şi programelor de granturi care promovează dezvoltarea societății civile, consolidează buna guvernare şi mass-media şi contribuie la prosperitatea economică.

Fundația Est-Europeană își concentrează activitățile în trei domenii prioritare: Dezvoltare Economică, Promovarea Bunei Guvernări şi Acțiuni Sociale. În realizarea obiectivelor sale, FEE respectă principiile de egalitate şi nediscriminare.

Descarcă fișierele atașate
pdf, 274 KB


Alte Concursuri și achiziții

Publicat: 03.06.2022   
Fundația Est-Europeană realizează programul Fondul pentru Tineri cu suportul financiar acordat de Suedia. În cadrul acestui program, Fundaţia Est-Europeană planifică organizarea Școlii de Vara Youth Bank – Editia 2022, care va avea loc în perioada 29 iunie - 02 iulie 2022, cu participarea a cca 120 persoane. Pentru organizarea acestui eveniment FEE lansează un anunț de selectare a unui grup de traineri / a unei companii de training pentru activităților de consolidare a spiritului de echipă în vederea cooperării mai eficiente și atingerii obiectivelor comune. Citeşte mai mult...
Publicat: 02.06.2022   
Scopul acestui concurs este de a identifica, iar ulterior de a contracta o companie care va oferi servicii de cazare, alimentare și sală de instruiri, inclusiv foișoare pentru buna desfășurarea a Școlii de Vară, care va avea loc în perioada 29 iunie - 02 iulie 2022. Citeşte mai mult...
Publicat: 03.05.2022   
Pentru buna desfășurare și mediatizare a rezultatelor proiectului, Fundația Est-Europeană intenționează să angajeze o organizație/companie care va asigura vizibilitatea proiectului și va comunica despre rezultatele lui. Tipurile exemplificative de activități sunt: elaborarea fișei de promovare a proiectului, materialelor video, ilustrațiilor grafice, filmelor de scurt metraj, textelor/articolelor, interviurilor cu beneficiarii proiectului cu ulterioara plasare și difuzare a acestora în mass-media. Citeşte mai mult...
Publicat: 14.04.2022   
Pentru buna desfășurare și mediatizare a rezultatelor proiectului, Fundația Est-Europeană intenționează să angajeze o organizație/companie care va asigura vizibilitatea proiectului și va comunica despre rezultatele lui. Tipurile exemplificative de activități sunt: elaborarea fișei de promovare a proiectului, materialelor video, ilustrațiilor grafice, filmelor de scurt metraj, textelor/articolelor, interviurilor cu beneficiarii proiectului cu ulterioara plasare și difuzare a acestora în mass-media. Citeşte mai mult...
Publicat: 13.04.2022   
Una din prioritățile proiectului este de a susține activitatea de angajare și de dezvoltare a afacerilor tinerilor NEET. Printre acțiunile proiectului se enumeră crearea, dezvoltarea și capacitarea a 5 Fonduri de antreprenoriat pentru tineri.În cadrul acestui concurs va fi selectat/ă un/o consultant/ă în administrarea Fondurilor de Antreprenoriat pentru Tineri (FAT) care va asista FAT în activitățile acestora. Citeşte mai mult...
Publicat: 25.03.2022   
Sarcinile consultantului vor ajuta fondurile de antreprenoriat pentru tineri să-și extindă oportunitățile pentru grupurile vulnerabile și IMM-uri prin e-learning, formare și coaching, start-up-uri de dezvoltare a afacerilor, soluții de lucru inteligent, soluții digitale, inclusiv dezvoltarea comerțului electronic. Citeşte mai mult...
Publicat: 18.03.2022   
Pentru buna desfășurare a proiectului, Fundația Est-Europeană intenționează să angajeze o organizație/companie care va asigura vizibilitatea proiectului și va comunica despre rezultatele lui. Tipurile exemplificative de activități sunt: elaborarea fișei de promovare a proiectului, materialelor video, ilustrațiilor grafice, textelor/articolelor, interviurilor cu beneficiarii proiectului cu ulterioara plasare și difuzare a acestora în mass-media. Citeşte mai mult...
Publicat: 15.02.2022   
Sarcinile consultantului vor ajuta fondurile de antreprenoriat pentru tineri să-și extindă oportunitățile pentru grupurile vulnerabile și IMM-uri prin e-learning, formare și coaching, start-up-uri de dezvoltare a afacerilor, soluții de lucru inteligent, soluții digitale, inclusiv dezvoltarea comerțului electronic. Citeşte mai mult...
Publicat: 31.01.2022   
În cadrul acestui concurs va fi selectat/ă un/o consultant/ă în administrarea Fondurilor de Antreprenoriat pentru Tineri (FAT) care va asista FAT în activitățile acestora. Sarcinile consultantului vor ajuta fondurile de antreprenoriat pentru tineri să-și extindă oportunitățile pentru grupurile vulnerabile și IMM-uri prin e-learning, formare și coaching, start-up-uri de dezvoltare a afacerilor, soluții de lucru inteligent, soluții digitale, inclusiv dezvoltarea comerțului electronic. Citeşte mai mult...
Publicat: 06.12.2021   
Scopul acestei solicitări de oferte comerciale este de a identifica, iar ulterior de a contracta pentru anul 2022 o companie (persoană juridică) sau mai multe companii, pentru prestarea serviciilor de traducere. Citeşte mai mult...
Publicat: 06.12.2021   
Fundaţia Est-Europeană este o organizaţie neguvernamentală, non-profit, constituită la nivel naţional în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova (înregistrată de Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova la data de 03 noiembrie 2009). Scopul acestui concurs este de a identifica, iar ulterior de a contracta (pentru anul 2022) o companie specializată în comercializarea rechizitelor de birou care va fi partenerul Fundaţiei Est-Europene pe parcursul anului 2022 în aprovizionarea acesteia cu produsele necesare la cerere. Citeşte mai mult...
Publicat: 06.12.2021   
Scopul acestei solicitări de oferte comerciale este de a identifica, iar ulterior de a contracta pentru anul 2022 o companie sau mai multe companii, care va/vor presta servicii transport pasageri pe teritoriul Republicii Moldova. Citeşte mai mult...
Publicat: 06.10.2021   
Termen extins! În perioada 2017-2021, Fundația Est-Europeană (FEE) și Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare (CPD) implementează proiectul ”Inițiativa comună pentru șanse egale”. Proiectul este finanțat de Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC) și Suedia. Citeşte mai mult...
Publicat: 20.09.2021   
Termen extins! În perioada 2017-2021, Fundația Est-Europeană (FEE) și Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare (CPD) implementează proiectul ”Inițiativa comună pentru șanse egale”. Proiectul este finanțat de Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC) și Suedia. Citeşte mai mult...
Publicat: 15.09.2021   
Atenție, termen extins! Terment extins: FEE va angaja un expert/grup de experți care va/vor elabora un raport privind bunele practici realizate de întreprinderile sociale de integrare profesională din UE, cu accent pe tinerii NEET. Documentul va fi disponibil pe site-ul web al FEE și va fi distribuit pe larg de către organizațiile partenere. Expertul/Experții vor compila datele colectate într-un raport cu concluzii și recomandări care vor fi luate în vedere la implementarea altor activități din cadrul proiectului. Citeşte mai mult...
Publicat: 13.09.2021   
Fundația Est-Europeană a demarat proiectul „Oportunități mai bune pentru tinerii și tinerele care nu beneficiază de educație, formare și locuri de muncă - Inițiativa de Incluziune a Tinerilor și Tinerelor NEET", finanțat de Uniunea Europeană și cofinanțat de Suedia. Pentru buna desfășurare a proiectului, Fundația Est-Europeană intenționează să angajeze o organizație/companie care va asigura vizibilitatea acestui proiect. Citeşte mai mult...
Publicat: 26.08.2021   
Terment extins: FEE va angaja un expert/grup de experți care va/vor elabora un raport privind bunele practici realizate de întreprinderile sociale de integrare profesională din UE, cu accent pe tinerii NEET. Documentul va fi disponibil pe site-ul web al FEE și va fi distribuit pe larg de către organizațiile partenere. Expertul/Experții vor compila datele colectate într-un raport cu concluzii și recomandări care vor fi luate în vedere la implementarea altor activități din cadrul proiectului. Citeşte mai mult...
Publicat: 26.08.2021   
Fundația Est-Europeană a demarat proiectul „Oportunități mai bune pentru tinerii și tinerele care nu beneficiază de educație, formare și locuri de muncă - Inițiativa de Incluziune a Tinerilor și Tinerelor NEET", finanțat de Uniunea Europeană și cofinanțat de Suedia. Pentru buna desfășurare a proiectului, Fundația Est-Europeană intenționează să angajeze o organizație/companie care va asigura vizibilitatea acestui proiect. Citeşte mai mult...
Publicat: 12.08.2021   
FEE va angaja un expert/grup de experți care va/vor elabora un raport privind bunele practici realizate de întreprinderile sociale de integrare profesională din UE, cu accent pe tinerii NEET. Documentul va fi disponibil pe site-ul web al FEE și va fi distribuit pe larg de către organizațiile partenere. Expertul/Experții vor compila datele colectate într-un raport cu concluzii și recomandări care vor fi luate în vedere la implementarea altor activități din cadrul proiectului. Citeşte mai mult...
Publicat: 04.08.2021   
Termen extins! Începând cu 1 februarie 2021, cu susținerea financiară a Uniunii Europene și cofinanțarea Suediei, Fundația Est-Europeană în parteneriat cu Asociația Businessului European și Centrul Contact implementează proiectul „Societatea civilă contribuie la dezvoltarea economică incluzivă și durabilă în Republica Moldova”. Citeşte mai mult...

1 - 20 din 198

Str. 31 August 1989, 98, etaj 3
Chişnău, MD-2004, Republica Moldova
Telefon:  +373 22 235343
Numărul de fax:  +373 22 542338

 


Acest site web a fost realizat de către Fundaţia Est-Europeană din resursele acordate de Suedia și de Ministerul Afacerilor Externe al Danemarcei/DANIDA. Opiniile exprimate aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat punctul de vedere al Guvernului Suediei sau al Ministerului Afacerilor Externe al Danemarcei/DANIDA.

© 2024 Fundaţia Est-Europeană   |   Site elaborat de Andrei Madan
PAGINA ÎN SUS