Română      English      Русский
Prima pagină  »  Anunțuri  »  Concursuri și achiziții
Concursuri și achiziții
Fundația Est-Europeană anunță concurs pentru selectarea unui grup de traineri / unei companii de training pentru oferirea serviciilor de instruire outdoor in cadrul Școala de Vară YouthBank, ediția 2022
Publicat: 03.06.2022   

Cadrul general
 
Fondul pentru Tineri este un program conceput pentru a încuraja participarea tinerilor din Republica Moldova în procesul decizional şi de mobilizare a resurselor în jurul unor probleme importante din comunităţile lor. Prin intermediul programului va crește rata de participare a tinerilor la dezvoltarea comunităţilor prin consolidarea capacităţilor şi expertizei acestora şi a organizaţiilor care îi susţin. Fundația Est-Europeană realizează programul Fondul pentru Tineri cu suportul financiar acordat de Suedia. În cadrul acestui program, Fundaţia Est-Europeană planifică organizarea Școlii de Vara Youth Bank – Editia 2022, care va avea loc în perioada 29 iunie - 02 iulie 2022, cu participarea a cca 120 persoane. 
 
Pentru organizarea acestui eveniment FEE lansează un anunț de selectare a unui grup de traineri / a unei companii de training pentru activităților de consolidare a spiritului de echipă în vederea cooperării mai eficiente și atingerii obiectivelor comune. 
Subiecte de interes pentru participanți: dezvoltarea abilităților de comunicare eficientă și asertivă, dicție și discurs public, brand personal, dezvoltare personala și armonie de sine, psihosomatica, gestionarea conflictelor, legile unei echipe de succes, time management, metode și tehnici de colectare de fonduri, profilul psiho-emoțional al tinerilor dar și noi tendințe  pe domeniul de tineret. 
 
Sarcina tehnică-TVA cota ZERO.
 
Mai jos puteți accesa Termenii de Referință.
 
Obiectivul 
 
Elaborarea conceptului şi organizarea instruirii outdoor (pe ateliere/grupuri) pentru 100 de tineri, inclusiv 10 vorbitori de limba rusă, persoane cu vârsta cuprinsă între 13-20 ani, dar si 3 sesiuni separate pentru ce 10 coordonatori ai echipelor Fondului pentru Tineri. Perioada de desfășurare: 30 iunie 2022 - 02 iulie 2022), locația va fi confirmată ulterior. 
 
Responsabilități 
 
Echipa de traineri va fi responsabilă pentru:
- Elaborarea conceptului și agendei evenimentului, care va include exerciții și activități educaționale dinamice, inclusiv în aer liber;
- Organizarea activităților de consolidare a spiritului de echipă, în comun cu participanții, în vederea cooperării mai eficiente și atingerii obiectivelor comune, dezvoltarea abilităților de comunicare eficientă și asertivă, îmbunătățirea capacităților de rezolvare a problemelor și de soluționare a conflictelor și încurajarea unui stil de viață mai sustenabil.
- Asigurarea echipamentului  necesar organizării activităților outdoor; 
- Utilizarea recuzitei necesare pentru desfășurarea exercițiilor outdoor în conformitate cu categoria de vârstă a participanților;
- Oferirea materialelor informaționale și de suport în limba română și rusă;
- Elaborarea raportului de eveniment în limba engleză.
 
Cerințe  de calificare
 
- Cel puțin 3 ani de experiență de lucru în domeniul educației non formale și outdoor; 
- Experiență în livrarea programelor de training pentru tineri;
- Experiență  pozitivă de colaborare cu instituții non-guvernamentale;
- Cunoașterea limbii române și ruse la nivel avansat. 
 
Aspecte organizaționale
 
Contractantul își va desfășura activitatea sub supravegherea directă a Coordonatorului de Programe. Structura și conținutul produselor vor fi elaborate reieșind din cerințele FEE. De asemenea, FEE își asumă responsabilitatea pentru multiplicarea materialelor de suport elaborate de către Contractant.
 
Potențialii candidați sunt rugați să expedieze următoarele documente:
- Portofoliul companiei;
- CV-urile membrilor echipei de traineri; 
- O scurtă viziune asupra conceptului training-ului și o propunere preliminară de agendă; 
- Oferta financiară în LEI, TVA cota ZERO. 
 
Termenul limită pentru depunerea dosarului este 17 iunie 2022, ora 14:00.
 
Dosarul va fi depus prin email la adresa: concurs@eef.md cu mențiunea ”Instruire Școala de vară Youth Bank - 2022” în linia de subiect.
 
Pentru întrebări și detalii Va rugăm să ne contactați prin e-mail la concurs@eef.md, cu mențiunea ”Întrebare instruire Școala de Vară Youth Bank - 2022” în linia de subiect. 
 
Pentru informații despre activitățile Fundației Est-Europene şi Programul Fondul pentru Tineri Vă rugăm să accesați: www.eef.md, www.youthbank.md, https://www.youthbankinternational.org/.
 
Nota bene! 
- Doar candidații selectați vor fi contactați;
- Dosarele incomplete nu vor fi evaluate.
Descarcă fișierele atașate
pdf, 465 KB


Alte Concursuri și achiziții

Publicat: 02.06.2022   
Scopul acestui concurs este de a identifica, iar ulterior de a contracta o companie care va oferi servicii de cazare, alimentare și sală de instruiri, inclusiv foișoare pentru buna desfășurarea a Școlii de Vară, care va avea loc în perioada 29 iunie - 02 iulie 2022. Citeşte mai mult...
Publicat: 03.05.2022   
Pentru buna desfășurare și mediatizare a rezultatelor proiectului, Fundația Est-Europeană intenționează să angajeze o organizație/companie care va asigura vizibilitatea proiectului și va comunica despre rezultatele lui. Tipurile exemplificative de activități sunt: elaborarea fișei de promovare a proiectului, materialelor video, ilustrațiilor grafice, filmelor de scurt metraj, textelor/articolelor, interviurilor cu beneficiarii proiectului cu ulterioara plasare și difuzare a acestora în mass-media. Citeşte mai mult...
Publicat: 14.04.2022   
Pentru buna desfășurare și mediatizare a rezultatelor proiectului, Fundația Est-Europeană intenționează să angajeze o organizație/companie care va asigura vizibilitatea proiectului și va comunica despre rezultatele lui. Tipurile exemplificative de activități sunt: elaborarea fișei de promovare a proiectului, materialelor video, ilustrațiilor grafice, filmelor de scurt metraj, textelor/articolelor, interviurilor cu beneficiarii proiectului cu ulterioara plasare și difuzare a acestora în mass-media. Citeşte mai mult...
Publicat: 13.04.2022   
Una din prioritățile proiectului este de a susține activitatea de angajare și de dezvoltare a afacerilor tinerilor NEET. Printre acțiunile proiectului se enumeră crearea, dezvoltarea și capacitarea a 5 Fonduri de antreprenoriat pentru tineri.În cadrul acestui concurs va fi selectat/ă un/o consultant/ă în administrarea Fondurilor de Antreprenoriat pentru Tineri (FAT) care va asista FAT în activitățile acestora. Citeşte mai mult...
Publicat: 25.03.2022   
Sarcinile consultantului vor ajuta fondurile de antreprenoriat pentru tineri să-și extindă oportunitățile pentru grupurile vulnerabile și IMM-uri prin e-learning, formare și coaching, start-up-uri de dezvoltare a afacerilor, soluții de lucru inteligent, soluții digitale, inclusiv dezvoltarea comerțului electronic. Citeşte mai mult...
Publicat: 18.03.2022   
Pentru buna desfășurare a proiectului, Fundația Est-Europeană intenționează să angajeze o organizație/companie care va asigura vizibilitatea proiectului și va comunica despre rezultatele lui. Tipurile exemplificative de activități sunt: elaborarea fișei de promovare a proiectului, materialelor video, ilustrațiilor grafice, textelor/articolelor, interviurilor cu beneficiarii proiectului cu ulterioara plasare și difuzare a acestora în mass-media. Citeşte mai mult...
Publicat: 15.02.2022   
Sarcinile consultantului vor ajuta fondurile de antreprenoriat pentru tineri să-și extindă oportunitățile pentru grupurile vulnerabile și IMM-uri prin e-learning, formare și coaching, start-up-uri de dezvoltare a afacerilor, soluții de lucru inteligent, soluții digitale, inclusiv dezvoltarea comerțului electronic. Citeşte mai mult...
Publicat: 31.01.2022   
În cadrul acestui concurs va fi selectat/ă un/o consultant/ă în administrarea Fondurilor de Antreprenoriat pentru Tineri (FAT) care va asista FAT în activitățile acestora. Sarcinile consultantului vor ajuta fondurile de antreprenoriat pentru tineri să-și extindă oportunitățile pentru grupurile vulnerabile și IMM-uri prin e-learning, formare și coaching, start-up-uri de dezvoltare a afacerilor, soluții de lucru inteligent, soluții digitale, inclusiv dezvoltarea comerțului electronic. Citeşte mai mult...
Publicat: 06.12.2021   
Fundaţia Est-Europeană este o organizaţie neguvernamentală, non-profit, constituită la nivel naţional în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova (înregistrată de Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova la data de 03 noiembrie 2009). Scopul acestui concurs este de a identifica, iar ulterior de a contracta (pentru anul 2022) o companie specializată în comercializarea rechizitelor de birou care va fi partenerul Fundaţiei Est-Europene pe parcursul anului 2022 în aprovizionarea acesteia cu produsele necesare la cerere. Citeşte mai mult...
Publicat: 06.12.2021   
Scopul acestei solicitări de oferte comerciale este de a identifica, iar ulterior de a contracta pentru anul 2022 o companie sau mai multe companii, care va/vor presta servicii transport pasageri pe teritoriul Republicii Moldova. Citeşte mai mult...
Publicat: 06.12.2021   
Fundația Est-Europeană este o organizație neguvernamentală, non-profit, constituită la nivel național în conformitate cu legislația Republicii Moldova (înregistrată de Ministerul Justiției al Republicii Moldova la data de 03 noiembrie 2009). Scopul acestei solicitări de oferte comerciale este de a identifica, iar ulterior de a contracta o companie pentru achiziționare de combustibil pentru necesități curente pe parcursul anului 2022. Citeşte mai mult...
Publicat: 06.12.2021   
Scopul acestei solicitări de oferte comerciale este de a identifica, iar ulterior de a contracta pentru anul 2022 o companie (persoană juridică) sau mai multe companii, pentru prestarea serviciilor de traducere. Citeşte mai mult...
Publicat: 06.10.2021   
Termen extins! În perioada 2017-2021, Fundația Est-Europeană (FEE) și Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare (CPD) implementează proiectul ”Inițiativa comună pentru șanse egale”. Proiectul este finanțat de Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC) și Suedia. Citeşte mai mult...
Publicat: 20.09.2021   
Termen extins! În perioada 2017-2021, Fundația Est-Europeană (FEE) și Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare (CPD) implementează proiectul ”Inițiativa comună pentru șanse egale”. Proiectul este finanțat de Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC) și Suedia. Citeşte mai mult...
Publicat: 15.09.2021   
Atenție, termen extins! Terment extins: FEE va angaja un expert/grup de experți care va/vor elabora un raport privind bunele practici realizate de întreprinderile sociale de integrare profesională din UE, cu accent pe tinerii NEET. Documentul va fi disponibil pe site-ul web al FEE și va fi distribuit pe larg de către organizațiile partenere. Expertul/Experții vor compila datele colectate într-un raport cu concluzii și recomandări care vor fi luate în vedere la implementarea altor activități din cadrul proiectului. Citeşte mai mult...
Publicat: 13.09.2021   
Fundația Est-Europeană a demarat proiectul „Oportunități mai bune pentru tinerii și tinerele care nu beneficiază de educație, formare și locuri de muncă - Inițiativa de Incluziune a Tinerilor și Tinerelor NEET", finanțat de Uniunea Europeană și cofinanțat de Suedia. Pentru buna desfășurare a proiectului, Fundația Est-Europeană intenționează să angajeze o organizație/companie care va asigura vizibilitatea acestui proiect. Citeşte mai mult...
Publicat: 26.08.2021   
Terment extins: FEE va angaja un expert/grup de experți care va/vor elabora un raport privind bunele practici realizate de întreprinderile sociale de integrare profesională din UE, cu accent pe tinerii NEET. Documentul va fi disponibil pe site-ul web al FEE și va fi distribuit pe larg de către organizațiile partenere. Expertul/Experții vor compila datele colectate într-un raport cu concluzii și recomandări care vor fi luate în vedere la implementarea altor activități din cadrul proiectului. Citeşte mai mult...
Publicat: 26.08.2021   
Fundația Est-Europeană a demarat proiectul „Oportunități mai bune pentru tinerii și tinerele care nu beneficiază de educație, formare și locuri de muncă - Inițiativa de Incluziune a Tinerilor și Tinerelor NEET", finanțat de Uniunea Europeană și cofinanțat de Suedia. Pentru buna desfășurare a proiectului, Fundația Est-Europeană intenționează să angajeze o organizație/companie care va asigura vizibilitatea acestui proiect. Citeşte mai mult...
Publicat: 12.08.2021   
FEE va angaja un expert/grup de experți care va/vor elabora un raport privind bunele practici realizate de întreprinderile sociale de integrare profesională din UE, cu accent pe tinerii NEET. Documentul va fi disponibil pe site-ul web al FEE și va fi distribuit pe larg de către organizațiile partenere. Expertul/Experții vor compila datele colectate într-un raport cu concluzii și recomandări care vor fi luate în vedere la implementarea altor activități din cadrul proiectului. Citeşte mai mult...
Publicat: 04.08.2021   
Termen extins! Începând cu 1 februarie 2021, cu susținerea financiară a Uniunii Europene și cofinanțarea Suediei, Fundația Est-Europeană în parteneriat cu Asociația Businessului European și Centrul Contact implementează proiectul „Societatea civilă contribuie la dezvoltarea economică incluzivă și durabilă în Republica Moldova”. Citeşte mai mult...

1 - 20 din 198

Str. 31 August 1989, 98, etaj 3
Chişnău, MD-2004, Republica Moldova
Telefon:  +373 22 235343
Numărul de fax:  +373 22 542338

 


Acest site web a fost realizat de către Fundaţia Est-Europeană din resursele acordate de Suedia și de Ministerul Afacerilor Externe al Danemarcei/DANIDA. Opiniile exprimate aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat punctul de vedere al Guvernului Suediei sau al Ministerului Afacerilor Externe al Danemarcei/DANIDA.

© 2024 Fundaţia Est-Europeană   |   Site elaborat de Andrei Madan
PAGINA ÎN SUS